TRANSPORT GRATUIT la comenzi peste 150 lei                                    Contactati-ne pentru comenzi personalizate  !

Bun venit, Autentificare         Inregistreaza-te
 
vita juwel
nici un produs in cos

SELENIT

Selenitul este un cristal din aceeasi clasa cu alabastrul si gipsul. Numele provine din asocierea a doua cuvinte grecesti "selene" insemnand "luna" si "lithos" insemnand "piatra".

Culoare : incolor, alb, cenusiu, galbui, verzui, roz, rosu, albastrui, brun sau chiar negru;

Duritate : 1,5 - 2;

Formula chimica : (CaSO4.2H2O);

Provenienta : Spania, SUA, Canada, Mexic;

Efecte :

   Selenitul este util pentru cel care, nereusind sa gaseasca launtric forta de a se  sustine, cauta sprijin in himerele trecutului, care ii alimenteaza iluziile despre valoarea si drepturile sale - la aceste rememorari isi margineste sistemul de valori, atasandu-se de ele, deoarece, prin ele, incearca sa-si redreseze increderea subrezita sub impactul ambiantei. Simtindu-se observat si temandu-se sa nu fie criticat pentru modul in care munceste si isi face datoria, isi protejeaza fragilitatea cramponandu-se de amagirile trecutului, vizand in primul rand prestigiul sau  si relatiile, dar, in general, orice alte aspecte exterioare: curente de opinie, oameni, fapte etc., despre care si-a format o reprezentare, cel mai adesea, nerealista si lipsita de substanta, aptitudinea sa de a cuprinde si intelege, de aprecia si ierarhiza fiind limitata din cauza atasamentului fata de reminiscentele interactiunii cu ambianta. Timid si ezitant, el evita responsabilitatea si, pentru a fi acceptat, cedeaza, pasiv, impunerilor din afara; launtric insa, el se straduieste sa-si contrabalanseze sovaiala si tendinta la supunere docila, plasmuind, din amintiri, inchipuiri  despre insemnatatea propriei persoane, despre felul in care ceilalti il apreciau si despre relatiile din trecut - acestea ii ofereau o aparenta siguranta si stabilitate, constituind criteriul sau de autoevaluare; de aceea, le idealizeaza, intretinandu-si, astfel fanteziile despre importanta si privilegiile sale: posesiv si gelos, considera ca numai lui ii apartin si i se cuvin, deoarece doar el stie sa le pretuiasca si este demn sa i se raspunda pe masura. Temandu-se sa nu greseasca, isi muleaza actiunile unor sabloane de imprumut; in compensatie, isi hraneste vanitatea cu ramasitele trecutului, din care isi construieste un invelis rigid, care sa-l ocroteasca si sa-l sustina; supraestimarea acestora determina, prin contrast, subestimarea prezentului, dispretuirea a ceea ce exista acum in jurul lui: oameni, idei, principii, evenimente, institutii, fapte, etc, negandu-le valoarea si considerandu-le nedemne de atentia sa. Sub actiunea selenitului insa, nesiguranta in fapte proptita precar de atasamentele trecutului (legate de propria persoana ori de raporturile cu semenii) este distilata in detasarea de conditionarile exterioare prin adaptarea inteleapta la provocarile momentului, la ambianta prezentului viu. Tendinta de a ceda si a accepta, pasiv, tipare straine este sublimata in flexibilitatea de a prelua ceea ce este valoros din opiniile celorlalti, atent sa-si moduleze actiunile si deciziile cand imprejurarile o cer; isi largeste perspectiva, admitand ca fiecare om are drepturile si meritele lui, calea si optiunea lui, doar telul final fiind acelasi. Drept urmare, discreditarea, actuala, a contactelor cu exteriorul, din cauza atasamentului fata de cele din trecut, se va transforma in detasare superioara - se elibereaza, astfel, de orice conditionari ale universului exterior, continuand insa sa-i aprecieze si sa-i valorifice aspectele benefice, cu frumusetea, utilitatea, semnificatia si rostul lor evolutiv, dar fara a se mai atasa de acestea, cu o atitudine de acceptare a tuturor, cu felul lor de a fi si a actiona. Sistemul sau de gandire si intelegere, valoarea si drepturile sale nu depind de amagirile trecutului cu privire la prestanta sa ori a persoanelor pe care le-a cuoscut - intelegand aceasta, se desprinde din conformismul gregar, regasindu-si puritatea originara, prin trezirea sufletului si a constiintei de sine in neutralitatea unui echilibru atotcuprinzator.

   Selenitul este util pentru cel care continua sa se hraneasca din himere ale trecutului, incapabil sa le depaseasca, sa renunte la ele. Mintea lui ramane blocata in acel stadiu in care a avut iluzia stabilitatii si a importantei de sine, pe care il considera punctul culminant al vietii si carierei sale. In realitate, acela era momentul de apogeu al ego-ului, de maxima exteriorizare si indepartare de natura profunda. Cata vreme sta blocat in acel punct, imbracandu-l intr-o aura idilica, el ramane ancorat in afara, incapabil sa realizeze ca adevarata sursa a fericirii nu se afla acolo, ci in adancurile sufletului. Selenitul il poate ajuta sa se desprinda de amagirile trecutului si sa-si regaseasca sinele etern, acelasi si nemuritor, in trecut, prezent si viitor.

   Aduce armonia in cuplu: dupa o cearta, cei doi se pot impaca daruindu-si reciproc cate un cristal de selenit. Energizeaza, curata si permeabilizeaza traseele energetice, mai ales axul din coloana vertebrala; astfel favorizeaza procesele de sublimare, calmeaza si echilibreaza emotiile, metamorfozandu-le in trairi afective elevate, ce tind spre iubirea nobila. Curata si aliniaza corpurile subtile si centrii de forta - de aceea, este unul dintre cristalele cele mai importante pentru reglarea sistemului endocrin, armonizand activitatea epifizei, hipofizei, tiroidei, si a celorlalte glande endocrine. Mai mult sau mai putin legate de echilibrarea secretiilor hormonale, sunt si efectele benefice exercitate asupra prostatei si uterului, in sarcina, in starile de retentie hidrica, la pacientii cu obezitate sau cu tulburari sexuale. Este util si in suferintele digestive, in afectiunile gastrice (ulcer etc.), intestinale, pancreatice. Gratie efectului de purificare a subconstientului, este recomandat in bolile psihice (dementa, schizofrenie); are un efect calmant, modereaza si eleveaza sensibilitatea, cand este excesiva, dar si o amplifica si o rafineaza, cand este deficitara. Confera aptitudinea de a sesiza resorturile subtile ale bolilor, prin capacitatea de a percepe ceea ce constituie miezul unei situatii, a unei stari  generatoare de tulburari si suferinte, in scopul eliminarii acestor cauze profunde si a indeplinirii unui act curativ. Faciliteaza sondarea trecutului si a viitorului. Este piatra magicianului, a celui care alunga energiile negative, tamaduind prin forta transformatoare a iubirii; a celui care exploreaza axa timpului. Are efect armonizator si asupra cresterii celulare, fie inhiband-o cand este excedentara (util pentru tumori benigne), fie stimuland-o, atunci cand este necesara (favorizeaza regenerarea tesuturilor); regleaza circulatia limfatica si functia splinei; creste mobilitatea. La piele, amelioreaza reactiile prin fotosensibilizare; faciliteaza vindecarea leziunilor eritematoase.

   Selenitul este piatra constiintei, a bunei judecati. Indreapta coloana vertebrala si creste flexibilitatea; este foarte bun pentru gimnasti (confera flexibilitate); benefic pentru sistemul nervos; previne crizele de epilepsie.

   Un cristal mare de selenit in locuinta asigura o ambianta serena.